Dilema morala sau omul in chiloti

Alaltaieri seara veneam de la serviciu. Era o seara superba de toamna (daca va place toamna - mie nu-mi place!) cu frunze ruginii, miros de cartofi prajiti (!) si o adiere usoara de vant. Nu era nici tipenie de om pe strada, iar felinarele palpaiau in liniste. 

Treceam pe strada mea, ascultand muzica la casti si gandindu-ma cu drag la Mafucu :) Pe strada unde locuiesc eu sunt doar case, iar marea majoritate au fost transformate in apartamente (un apartament pe etaj, iar daca esti "in bani", un apartament pe doua-trei etaje).

Luminile erau aprinse in case, iar unele chiar aveau storurile ridicate. Am putut admira tablourile cuiva, balerinii altcuiva, o bucatarie scumpa, o pisica somnoroasa etc... Si... la demisolul unei case... ce-mi vad ochii?! Un nene in chiloti!

Acum vine partea cu dilema morala. La momentul respectiv am trecut mai departe, fara sa zic nimic. Insa acum ma gandesc - poate n-ar fi fost mai bine sa-i fac un semn, ca se vede de la el din casa? Sau sa-i bat la usa? Sau sa-i pun o notita in cutia de scrisori? E posibil sa fi fost un exhibitionist. Insa e posibil chiar sa nu-si fi dat seama ca se vede la el in casa de la nivelul strazii.

Voi cum ati fi procedat?

Strada mea

Buna ziua, vecine!

Un adevar inexorabil: peste tot se gasesc romani. Chiar si la Polul Nord, daca as vizita, as da peste cineva. Asta nu este neaparat ceva rau ;) Bun, o sa ma intrebati, si ce are introducerea asta cu titlul?!

E simplu - este vorba de salut! mai multe persoane (printre care si sotul meu) m-au intrebat daca vad romani si am dovada clara ca sunt romani (ii aud vorbind romaneste), de ce nu ii salut si nu ma prezint?! Departe de casa (vezi aici ce cred despre "acasa"), toti pribegi, zgribuliti (fie turisti, fie localnici), barem sa ne "inecam amarul impreuna".

Intrebarea care se pune, din punctul meu de vedere, este: oare chiar e vorba de solidaritate? Cand sunt in Romania nu salut necunoscuti pe strada, asadar de ce as face-o aici sau in vacanta?!

Va intreb pe voi: sunt persoane care saluta alti romani cand sunt in strainatate? Va bucurati cand auziti limba romana?

Muzica de curatenie

Acasa...

Multe conversatii cu conationali se desfasoara dupa urmatorul tipic:

X: "Cand mai vii acasa?"

Eu: "Acasa unde?"

X: "Acasa, in Romania" (expresie stupefiata)

Eu: "Pentru mine, Romania nu e acasa."

X: tacere lunga.

Intreb si eu: ce inseamna "acasa"? Acasa unde e cald si bine? Acasa la parinti? Acasa intr-un anume oras? Acasa intr-o anume tara?

Acasa pentru mine inseamna exclusiv unde locuiesc la momentul dat. Nu ma voi referi vreodata la Romania ca "acasa". Acasa aduce cu sine un sentiment de apartinere (belonging, vorba englezului). Acasa da un ton de eterna intoarcere la radacini.

Dupa mine, radacinile se pot pune si in alt ghiveci ;)

Pentru voi unde este acasa?

Carcoteli despre Zakynthos

Am promis (si ma tin de cuvant) sa carcotesc despre Zakynthos. Persoanele cunoscute (atat virtual cat si 3D) stiu ca sunt carcotasa, mereu gasesc proverbialul pai, iar mai rar si proverbiala barna.

Am fost o saptamana in Zakynthos luna asta (septembrie). Nu mai fusesem in Grecia pana acum. Paranteza: stiu, TOATA lumea a fost in Grecia/ Turcia, numai noi nu am fost. Incheiat paranteza. Pur si simplu aveam nevoie de o vacanta. Cateva saptamani m-am tot uitat pe diverse site-uri cu pachete de vacanta si aproape in disperare, am ales ceva. Asta e alta discutie cu pachetele de vacanta, o sa carcotesc si pe tema asta curand.

Scurt pe doi, am ajuns in Zakynthos. Hotelul a fost neasteptat de bun, mancarea si bautura neasteptat de buna, localnicii politicosi, nu am avut probleme.

Totul a inceput atunci cand R (sotul meu) a zis: "Nu simt ca sunt in Grecia. Seamana cu Spania." Mi s-a parut ciudat ca a zis asta, in special ca ne-am chiombit amandoi la semne rutiere, am auzit oameni vorbind o limba pe care chiar nu o inteleg etc.

Am inceput insa sa ma gandesc mai serios la ce a spus si, cu trecerea zilelor si bifarea obiectivelor vizitate, mi-am dat seama ca are dreptate.

Zakynthos este o insula foarte cosmopolita. Este atat de cosmopolita ca nu are istorie. Paranteza. Normal ca are istorie - doar ca nu s-a pastrat asa bine ca pe Rodos, spre exemplu, sau pe Kos (Kalymnos) etc. Incheiat  paranteza. De obicei, am criterii foarte riguroase atunci cand aleg unde sa petrecem vacanta, iar unul din criterii este sa fie un loc cu istorie vizibila (ruine, muzee, statui etc).

In plus, aflati de la mine despre Smuggler's Cove (Navagio). Ce se vede in imagine nu este nisip (Photoshopul sa traiasca)- ci pietris, inclusiv in apa. Saracul R a avut talpile belite. Eu am suportat mai bine - am glumit ca stramosii lui au fost incaltati de 1000 de ani, pe cand stramosii mei au fost mai "aerisiti" :))))

Zakynthos e un loc exceptional pentru o vacanta relaxanta, sau chiar pentru o bauta ("se stie"), insa mi-a amintit putin de Disneyland Paris. Cel putin Disneyland nu pretinde ca nu e un loc fals.

Despre mutat...

Zilele astea la serviciu este plin de cutii, role de scotch, foarfece si markere. Ne mutam intr-o alta cladire, mai mare, mai frumoasa si centrala.

Nu stiu voua, dar mie imi place mutatul. Imi place trepidatia. Imi place sa ma gandesc la un loc gol, pe care l-as aranja dupa pofta inimii. Sunt atatea oportunitati in mutat, poate chiar drumul spre o viata mai buna.

Intr-o vreme aveam impresia ca sunt "imobila" pentru ca am locuit in acelasi apartament aproape 20 de ani. Cu toate astea, m-am "revansat" dupa :)))). Ia sa enumeram mutarile (si mai bune si mai rele):

Prima data m-am mutat cand aveam 3 ani. Ne-a "demolat" Ceasca, si ne-am mutat de la casa la bloc- tot in cartierul Militari.

A doua oara m-am mutat tot la 3 ani, dintr-un apartament la parter intr-altul la etajul unu, in acelasi cartier.

A treia oara am zis ca nu mai merge asa, mi-am luat desaga in spinare, si m-am mutat cu catrafusele in Anglia, la facultate si la R, intr-un orasel din nord pe nume York.

A patra oara m-am mutat mai mult de nevoie decat de voie din York intr-un alt orasel din nordul Angliei, Barnsley, la socri.

A cincea oara am zis iarasi ca nu mai merge asa, si m-am mutat cu jobul in Gibraltar. Compania mi-a oferit un loc intr-un apartament pentru o luna.

A sasea oara m-am mutat din Gibraltar in Spania - chiriile mai ieftine, viata mai ieftina.

A saptea oara m-am mutat din Spania inapoi in Anglia, de data asta la Londra. R. a gasit un apartament pe termen scurt, in care am stat 2 luni.

A opta oara m-am mutat in apartamentul in care locuiesc acum- in octombrie se implineste un an de cand sunt aici si deja ma frig talpile ca vreau sa ma mut. :)

Ia spuneti-mi, sunt singura "talpa iute"? Sau mai sunt si altii care au o dorinta puternica de a se muta? Sau, dimpotriva, locuiti in acelasi loc de cand v-ati nascut? Va sperie mutatul?

Barem umbra sa fie slaba :)))

PS: Bine v-am regasit! ;)