Se afișează postările cu eticheta UK. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta UK. Afișați toate postările

marți, 6 decembrie 2011

Carcoteli de iarna...

Nu am mai carcotit de ceva vreme, insa s-au cam adunat asa ca trebuie sa imi vars oful. As vrea sa le dau cu rigla peste degete:

Cazul 1

Celor care cred ca statul la coada e o pierdere de vreme, cei care stau la coada sunt niste fraieri si ca e normal sa te bagi in fata pentru ca esti mai smecher. Nu stiu cum se intampla, dar nu ai vedea pe cineva din Europa de Vest/ SUA/Canada/Australia etc sa faca chestia asta.

Cazul 2

Vecinilor de pe strada adiacenta care au un ditamai Mos Craciun gonflabil cu globulete, stelute si luminite in gradinita din fata casei. Stilat rau de tot.

Cazul 3

Lui Andre Rieu. Nu necesita explicatii.

In schimb, trebuie sa laud vanzatoarea de la H&M care le-a spus domnilor (probabil polonezi) sa treaca la coada, ca restul lumii :)

miercuri, 2 noiembrie 2011

Londra este

... unul din ultimele orase in care credeam ca voi locui vreodata. Si Marea Britanie, una din ultimele tari. Humph!
... vie.
... magica noaptea. Cel putin in anumite locuri!
... nepoliticoasa. Nu cere niciodata voie pentru nimic. Nu se scuza vreodata.
... ca un iubit/o iubita capricios/capricioasa.
... ca un hot. Te lasa fara bani cand ti-e lumea mai draga :)
... ca un drog. Cu cat o gusti, cu atat doresti sa o gusti mai mult.
... un duce modern. Te invita la el in palat, dar te roaga sa nu respecti eticheta prea mult, ca altfel se supara.
... o conserva de sardele.
... crestina, musulmana, budista, hinduista, atee, zoroastriana, agnostica etc.
... o rascruce de vanturi.
... McDonald's. Toata lumea e acceptata si oricine poate gasi ceva pe plac.

Ikebana?
To be continued...

marți, 1 noiembrie 2011

Cronica unei sarbatori anuntate...

De anul trecut. Anul asta nu difera foarte mult.
Astazi este 1 noiembrie, o zi fara mare semnificatie. Aishwarya Rai (actrita de Bollywood) si Anthony Kiedis (Red Hot Chilli Peppers) serbeaza zilele de nastere, este aniversarea mortii lui Pier Paolo Pasolini (regizor), poate vreo alta aniversare, vreo onomastica, vreo zi de nastere.

Mai este o luna pana la 1 decembrie, si dupa aceea inca trei saptamani pana la Craciun. Cu toate astea, incepand de luna (nu lunEa) trecuta, arterele principale din Londra sunt impodobite pentru Craciun! Magazinele mari (Harrods si Selfridges) au si ele decoratiuni exterioare. Ce sa mai vorbim de decoratiunile interioare si de cadourile de Craciun! Sus-mentionatele magazine au inceput sa vanda globuri, pomi de plastic si beteala de pe 25 august, cand eu nici nu fusesem inca in concediu la plaja!

Mie mi se pare ca este "overkill". Cu cat anticipam mai mult Craciunul, cu cat luam cadouri si beteala mai devreme, cu atat ii rapim din farmec. Dupa parerea mea, decoratiunile ar trebui puse in oras incepand cu 1 decembrie. Voi ce parere aveti?

luni, 17 octombrie 2011

Draga Jane... Partea a doua

Ati aflat aici despre dependenta mea, destul de serioasa. Atat de serioasa, ca acum la reintoarcerea din Romania, m-am apucat in avion sa re-re-re-re (la puterea n) citesc cartea mea preferata de gen: "Cotillion" de Georgette Heyer.

Pentru ca dependenta trebuie "mentinuta", acum doua weekenduri am fost la o conventie speciala cu tema Regency, cu discutii cu autoare cunoscute, barfa intre fete cu pasiuni comune si cate un seminar - doua despre chestii istorice.

A fost o zi minunata pentru mine, pentru ca foarte rar gasesc persoane care devoreaza acest gen de carti cu aceeasi placere ca si mine si am putut discuta de la egal la egal cu autoare cunoscute, gen Nicola Cornick sau Dr. Jennifer Kloester (care are PHD in Georgette Heyer :)))) - e minunat sa faci ceva care iti place). In plus am aflat cateva barfe, gen sub pseudonimul X se ascunde de fapt un barbat (care chiar scrie bine, numai ca am uitat exact cine este :))) ). Multe credeau ca sunt cunoscuta si ca am publicat ceva deja. A trebuit sa le spulber iluziile, insa sper ca nu pentru mult timp ;).

Am fost la afternoon tea la un gentleman's club. Nu la un strip club :))), ci la un club traditional, unde domnii (doamnele nu au voie) merg sa fumeze un trabuc, sa citeasca ziarul in liniste si sa discute politica. E o ocazie unica (din cauza faptului ca 1. nu am "instalatia" care trebuie pentru a fi membru; 2. si daca as fi avut-o, trebuie sa te propuna doi membri deja existenti; 3. taxa de membru e imensa), asa ca am facut cateva poze (desi nu era voie, dar am aflat mult prea tarziu!).

Ziua asta m-a inspirat sa continui sa scriu si sper sa fiu disciplinata macar sa scriu o nuvela si sa o public digital (e-readers), daca nu ceva mai consistent.

Poze de la eveniment aici.

luni, 10 octombrie 2011

Draga Jane... Partea 1

Salut! Sunt Rya, am 27 de ani si sunt dependenta. Incantata de cunostinta! Murmur, stupoare. Sunt dependenta de Regency Romance: romane cu actiunea in perioada Regency (sfarsitul secolului 18- inceputul secolului 19) in Anglia. Nu numai ca le "consum" mai repede decat ai zice: "Dar un Dostoievski ceva, nu citeste si fata asta?!", ci si imi doresc sa scriu una (sau mai multe) de gen!

In principiu, mi-as fi dorit sa traiesc in perioada respectiva, sa port rochiile alea, sa cobor delicat scarile unui palat si sa merg cu caleasca sa supez alaturi de cine stie ce persoana cu titlu din 1066. De fapt, sunt constienta ca nu m-as putea adapta la epoca respectiva. In primul rand, nu as suporta sa stau nespalata cu deceniile - igiena era la pamant. In al doilea rand, nu erau foarte avansati in medicina. Daca te durea vreun dinte, beai un paharel de gin sa amorteasca oarescat, apoi era scos si inlocuit fie cu unul de lemn (!) daca erai sarac, fie cu unul adevarat (sa ne gandim putin de unde se putea lua un dinte sanatos adevarat: in mod clar nu de la un om in viata!) daca erai bogat. In al treilea rand, ca femeie, nu aveai NICIUN drept. Dupa casatorie, toate bunurile tale deveneau proprietatea sotului.

Unul din tablourile mele cu tema Regency
Toate motivele de mai sus nu ma opresc sa visez si sa doresc sa astern pe hartie (ecran) ce visez. Voi aveti vreo "guilty pleasure"? Va doriti sa fi trait in alta epoca?

miercuri, 5 octombrie 2011

Discutarea discutarii salariului

Fond de Ipad
Cine citeste titlul asta pesemne ca isi inchipuie ca voi carcoti despre bani multi, bani putini. Dimpotriva!

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, daca as primi 1 euro de cate ori ma intreaba direct cat castig vreun amic/ vreo amica/ membru al familiei, mi-as fi cumparat un Ipad la mana a doua pana acum.

Oare sunt singura careia nu i se pare ok compararea salariilor? Sau am o jena nefondata?

joi, 29 septembrie 2011

Dilema morala sau omul in chiloti


Alaltaieri seara veneam de la serviciu. Era o seara superba de toamna (daca va place toamna - mie nu-mi place!) cu frunze ruginii, miros de cartofi prajiti (!) si o adiere usoara de vant. Nu era nici tipenie de om pe strada, iar felinarele palpaiau in liniste. 


Treceam pe strada mea, ascultand muzica la casti si gandindu-ma cu drag la Mafucu :) Pe strada unde locuiesc eu sunt doar case, iar marea majoritate au fost transformate in apartamente (un apartament pe etaj, iar daca esti "in bani", un apartament pe doua-trei etaje).

Luminile erau aprinse in case, iar unele chiar aveau storurile ridicate. Am putut admira tablourile cuiva, balerinii altcuiva, o bucatarie scumpa, o pisica somnoroasa etc... Si... la demisolul unei case... ce-mi vad ochii?! Un nene in chiloti!

Acum vine partea cu dilema morala. La momentul respectiv am trecut mai departe, fara sa zic nimic. Insa acum ma gandesc - poate n-ar fi fost mai bine sa-i fac un semn, ca se vede de la el din casa? Sau sa-i bat la usa? Sau sa-i pun o notita in cutia de scrisori? E posibil sa fi fost un exhibitionist. Insa e posibil chiar sa nu-si fi dat seama ca se vede la el in casa de la nivelul strazii.

Voi cum ati fi procedat?

Strada mea