luni, 31 octombrie 2011

Ispravile fotografului amator si ale Dianei - sau hipster pentru jumatate de zi

"Da' cine-i Diana asta, ca m-a innebunit cu Diana! Diana-n sus, Diana-n jos!" Pentru cei/cele care mai au inca dubii asupra identitatii Dianei, iat-o. Nu i-am dat eu numele asta, chiar asa se cheama, dupa cum se vede.
Diana F+

Am scris acum ceva timp, intr-un raspuns pentru Cami, ce cred eu despre foto si in special ce vreau sa fac. De atunci, mi-am cumparat Diana si niste film, insa, dintr-un motiv sau altul, n-am apucat sa o folosesc pana ieri. Zis si facut! Desfac aparatul, bag o rola de film si... nu e bine! Tragem, impingem cu simt de raspundere, ne enervam si eu si R si tot nimic.

Solutia salvatoare: sa mergem la magazin sa gasim un suflet milostiv care sa ne bage filmul si sa ne arate cum se face, ca poate nu stim noi. Booon! La magazinul special (Lomography), am stat la coada pana sa vina si randul meu. Un tinerel (clar inca in facultate) se uita la mine, se uita la camera, se uita la rola de film si spune: "Pai nu e bun filmul. Asta e de 35mm si aveti nevoie de 120". In doi timpi si trei miscari pune filmul care trebuie si sunt gata de fotografiat!

Mods, Flickr
La nici 50 de metri de magazin, vad o adunare de scuteristi gen mods din anii '60. Zic lui R: "Da-mi repede Diana, ca am gasit ce sa pozez". Ma tot foiesc, ma tot mut sa prind ce trebuie in obiectiv, ma joc cu setarile si cand sunt multumita, apas pe declansator. Tzac!

Nu stiu de ce, dar am avut impresia ca ceva nu e ok, ca nu a fost cadrul bun, asa ca zic sa mai fac inca o poza. Ma uit iar prin obiectiv si cand sa apas iarasi, trece cineva pe langa mine si sopteste: "Lenscap" ("capacul de lentila!"). Va dati seama ca aveam capacul pus pe lentila :)))))))

Se pare ca sunt si eu "all the gear, no idea"! Sa vedem ce o iesi cand oi termina filmul.

luni, 17 octombrie 2011

Draga Jane... Partea a doua

Ati aflat aici despre dependenta mea, destul de serioasa. Atat de serioasa, ca acum la reintoarcerea din Romania, m-am apucat in avion sa re-re-re-re (la puterea n) citesc cartea mea preferata de gen: "Cotillion" de Georgette Heyer.

Pentru ca dependenta trebuie "mentinuta", acum doua weekenduri am fost la o conventie speciala cu tema Regency, cu discutii cu autoare cunoscute, barfa intre fete cu pasiuni comune si cate un seminar - doua despre chestii istorice.

A fost o zi minunata pentru mine, pentru ca foarte rar gasesc persoane care devoreaza acest gen de carti cu aceeasi placere ca si mine si am putut discuta de la egal la egal cu autoare cunoscute, gen Nicola Cornick sau Dr. Jennifer Kloester (care are PHD in Georgette Heyer :)))) - e minunat sa faci ceva care iti place). In plus am aflat cateva barfe, gen sub pseudonimul X se ascunde de fapt un barbat (care chiar scrie bine, numai ca am uitat exact cine este :))) ). Multe credeau ca sunt cunoscuta si ca am publicat ceva deja. A trebuit sa le spulber iluziile, insa sper ca nu pentru mult timp ;).

Am fost la afternoon tea la un gentleman's club. Nu la un strip club :))), ci la un club traditional, unde domnii (doamnele nu au voie) merg sa fumeze un trabuc, sa citeasca ziarul in liniste si sa discute politica. E o ocazie unica (din cauza faptului ca 1. nu am "instalatia" care trebuie pentru a fi membru; 2. si daca as fi avut-o, trebuie sa te propuna doi membri deja existenti; 3. taxa de membru e imensa), asa ca am facut cateva poze (desi nu era voie, dar am aflat mult prea tarziu!).

Ziua asta m-a inspirat sa continui sa scriu si sper sa fiu disciplinata macar sa scriu o nuvela si sa o public digital (e-readers), daca nu ceva mai consistent.

Poze de la eveniment aici.

Prima pe dreapta!

Tocmai m-am intors dintr-un weekend petrecut in Bucuresti. Am avut motivele mele sa ma duc, fie si pentru un timp atat de scurt, insa nu m-am asteptat sa gasesc ceea ce am gasit. Cred ca am avut acelasi sentiment pe care l-am avut la Roma, numai ca invers:"Is this it?!". La Roma am crezut ca am ajuns in alt oras pentru ca am fost dezamagita, insa la Bucuresti am crezut ca sunt in alta parte din cauza unor lucruri pozitive. Pregatiti-va de a fi uimite!
Eu sunt din Bucuresti, am stat acolo vreo 20 de ani din viata si simt ca am dreptul sa carcotesc fara retineri. Ultima data am fost acolo in noiembrie 2010 si nu am simtit vreo schimbare in bine. Aceleasi strazi, aceiasi oameni, alte glasuri, alte incaperi.

Ei bine, cu mare uimire si placere, tin sa va anunt ca am intalnit o groaza de vanzatoare amabile in Plaza Militari. Nimeni nu m-a urmarit prin magazine, nimeni nu m-a batut la cap, toate s-au dat peste cap sa ma ajute, mi-au multumit cand am iesit din magazine fara sa cumpar ceva si mi-au zis si "La revedere!".

A doua chestie pozitiva tine de centrul istoric din Bucuresti. Chiar era aproximativ curat, cu multa politie, cu atmosfera, cu foarte putini cersetori si caini vagabonzi!

A treia chestie pozitiva (dupa care ma opresc, adica ce naiba, nu vorbesc de Viena :))) ) e reprezentata de atitudinea unor oameni. Au inceput sa te lase sa treci inaintea lor, sa ajute femei cu carucioare cu copii sa urce in autobuze etc.

Am laudat ce-am laudat si m-am bucurat ce m-am bucurat, insa nu este de ajuns. Cu 2 strazi, 3 oameni si 4 politisti nu se face primavara. Voi vedeti schimbari in bine?

Poze din Bucuresti aici.

luni, 10 octombrie 2011

Draga Jane... Partea 1

Salut! Sunt Rya, am 27 de ani si sunt dependenta. Incantata de cunostinta! Murmur, stupoare. Sunt dependenta de Regency Romance: romane cu actiunea in perioada Regency (sfarsitul secolului 18- inceputul secolului 19) in Anglia. Nu numai ca le "consum" mai repede decat ai zice: "Dar un Dostoievski ceva, nu citeste si fata asta?!", ci si imi doresc sa scriu una (sau mai multe) de gen!

In principiu, mi-as fi dorit sa traiesc in perioada respectiva, sa port rochiile alea, sa cobor delicat scarile unui palat si sa merg cu caleasca sa supez alaturi de cine stie ce persoana cu titlu din 1066. De fapt, sunt constienta ca nu m-as putea adapta la epoca respectiva. In primul rand, nu as suporta sa stau nespalata cu deceniile - igiena era la pamant. In al doilea rand, nu erau foarte avansati in medicina. Daca te durea vreun dinte, beai un paharel de gin sa amorteasca oarescat, apoi era scos si inlocuit fie cu unul de lemn (!) daca erai sarac, fie cu unul adevarat (sa ne gandim putin de unde se putea lua un dinte sanatos adevarat: in mod clar nu de la un om in viata!) daca erai bogat. In al treilea rand, ca femeie, nu aveai NICIUN drept. Dupa casatorie, toate bunurile tale deveneau proprietatea sotului.

Unul din tablourile mele cu tema Regency
Toate motivele de mai sus nu ma opresc sa visez si sa doresc sa astern pe hartie (ecran) ce visez. Voi aveti vreo "guilty pleasure"? Va doriti sa fi trait in alta epoca?

Midnight in Paris... apoi trezirea!

Ieri am fost sa vedem Midnight in Paris, un film de Woody Allen. Am asteptat o groaza sa apara si aici asa ca era clar ca nu mai puteam de nerabdare. Nu suntem neaparat fani Woody Allen, insa suntem fani Paris. Eu una as vedea orice film cu actiune ce se desfasoara in Paris...

Ei bine, mare capodopera n-a fost. Orasul frumos ca intotdeauna, insa majoritatea actorilor (cu cateva exceptii) au parut de lemn. N-as zice ca e vina actorilor - eu dau vina exclusiv pe Woody Allen. Au fost cateva cadre de-a dreptul jenante, de am-dram, cand toti actorii stau in picioare si discuta, iar o tanti isi aminteste sa mai faca cateva poze la Versailles.

Owen Wilson, desi are potential, e incorsetat intr-un rol "Woody Allen". Dupa parerea mea, Allen s-a gandit ca el nu e indeajuns de aratos si l-a pus pe asta sa spuna replicile lui, monologurile lui, in maniera lui. Wilson clar nu se simte confortabil cu chestia asta si pare de lemn/fals.

Povestea, desi pe hartie pare minunata (nu spun mai multe) nu e ajutata de ceea ce englezii ar numi "self-indulgence" a lui Allen. La inceput, aproape 15 minute de peisaje din Paris! Asta ar fi un lucru bun, pentru iubitorii de Paris. Insa pe noi chiar ne-a plictisit: "Nu mai incepe odata filmul!" etc.

Lucrurile bune: orasul in sine, povestea (in special daca cunoasteti personajele), unii actori (Adrien Brody, spre exemplu), unele replici pline de umor...

Dupa parerea mea, Vicky Christina Barcelona e un film cu mult mai bun, cu o poveste inchegata si personaje care, detasate de oras, ar putea "trai" si in alte contexte. Pe cand in "Midnight in Paris", personajele sunt legate de oras - contextul este unic si de aceea slab.

Inchei cu ce a zis R, pentru cei care au vazut filmul: "Filmul asta este ca Paul, personajul pedant".

vineri, 7 octombrie 2011

Spuneti "branza"!

Raspuns pe lung pentru Cami :)

Au englezii o vorba: "All the gear, no idea." Dupa parerea mea, cineva poate sa aiba un aparat foto de 20.000, obiective "fara numar, fara numar" si sa faca poze decente, care nu inseamna nimic.

In domeniul non-profit, o poza face mai mult decat 1000 de cuvinte. Daca nu ai un subiect care sa atraga atentia, nici Photoshopul nu salveaza poza, nici un aparat cat mai scump. Un exemplu pe care l-am vazut chiar astazi:




Poza asta este supra-expusa. Mai conteaza?! Conteaza ca a facut-o cu un aparat scump sau ieftin? Sau conteaza ce a vazut fotograful?

Mie imi place mai mult sa vad o poza prost incadrata sau prost iluminata cu subiect interesant decat o poza facuta cu un aparat ultra-performant setat automat fara niciun Dumnezeu.

Un aparat foto nu e un frigider - cu cat e mai performant cu atat consuma mai putin curent, tine mai multi ani etc. L-as compara mai degraba cu un laptop- conteaza foarte mult componenta umana. Eu poate ca as folosi laptopul pentru navigare pe internet, office, design, pe cand un gamer l-ar folosi pentru Starcraft cu orele. :)

Dupa atata gargara, a venit timpul sa anunt ca mi-am comandat aparat foto cu film. Nu zic ca o sa renunt la aparatul digital, ci doar ca vreau sa experimentez putin ;)

miercuri, 5 octombrie 2011

Discutarea discutarii salariului

Fond de Ipad
Cine citeste titlul asta pesemne ca isi inchipuie ca voi carcoti despre bani multi, bani putini. Dimpotriva!

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, daca as primi 1 euro de cate ori ma intreaba direct cat castig vreun amic/ vreo amica/ membru al familiei, mi-as fi cumparat un Ipad la mana a doua pana acum.

Oare sunt singura careia nu i se pare ok compararea salariilor? Sau am o jena nefondata?